Mănăstirea Călineşti după 235 ani de la prima atestare

4dd768cc-9440-493e-9515-4382221957ed[1][1]La numai 15 km de malul Prutului, în raionul Făleşti, chiar în mijlocul unei păduri imense este situată mănăstirea cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din comuna Călineşti, zisă după o denumire mai veche „Tureatca”. Istoria mănăstirii este veche dar din păcate nu se cunosc decât unele date despre activitatea ei. Trecutul aprig nu a lăsat nici o filă scrisă din istoria mănăstirii care să ateste etapele activităţii aşezământului monahal în decursul secolelor.
Clopotele mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului” au început să bată pentru prima dată în anul 1774. A fost ctitorită de cneazul Rumeanţev care locuia prin preajma oraşului Râbniţa de azi. Istoria zbuciumată a mănăstirii a făcut ca să fie reconstruită de 6 ori până la etapa actuală. Din unele surse aflăm că mănăstirea a fost reconstruită pentru a patra oară în anul 1922 după care a fost destrămată din nou fiind reconstruită în anul 1947 de către un locuitor al satului Călineşti pe nume moş Sîrghi Magdîl. Nu se cunoaşte când a fost închisă şi din ce cauză dar e posibil acest lucru să se fi întâmplat în jurul anilor 1960 atunci când au fost închise majoritatea mănăstirilor de pe teritoriul Basarabiei.
În anul 1992 cu binecuvântarea ÎPS Vladimir Cântărean, Mitropolitul Chişinăului şi al Întregii Moldove mănăstirea a fost redeschisă, aici poposind câţiva vieţuitori în frunte cu ieromonahul Irineu în calitate de stareţ. Odată cu sosirea lor la „Tureatca” au început şi lucrările de renovare. De menţionat este faptul că pe teritoriul mănăstirii nu mai exista decât unii pereţi ai bisericii „Adormirea Maicii Domnului” pe care erau pictate cîteva icoane precum şi ultimul ctitor al mănăstirii moş Sărghi Magdîl. În scurt timp au fost demolaţi şi aceşti pereţi iar în ziua prăznuirii „Adormirii Maicii Domnului” a fost pusă din nou pe acelaş loc piatra de temelie a unei noi biserici cu acelaşi hram de către un sobor de preoţi din satele vecine. În acelaşi timp mănăstirii i s-au acordat de căte Gospodăria Agricolă din comuna Călineşti 5 ha de pământ din care se întreţineau veţuitorii. A fost ridicată o casă în care locuia obştea monahală care era formată 6 persoane. În timpul în care mănăstirea a fost închisă vechea stareţie a fost casă pentru pădurairi şi nu a fost restituită mănăstirii nici până la etapa actuală. În anul 1998 ieromonahul Irineu a plecat de la mănăstirea Călineşti iar în locul său au fost numiţi pe rând mai mulţi stareţi care nu au onorat această funcţie prea mult timp, ultimul dintre ei fiind ieromonahul Antonie venit de la mănăstirea Nicoreni. În timpul ieromoahului Antonie a fost construit un nou corp de chilii şi o biserică cu hramul „Maica Domnului cu 7 săgeţi”. Din 1992 până în anul 2005 mănăstirea nu a dus o viaţă foarte liniştită activitatea ei fiind coordonată din toate punctele de vedere de o locuitoare a oraşului Făleşti pe nume Nina Moţpan care şi-a atribuit pe cont propriu unele drepturi asupra mănăstirii tulburând astfel viaţa duhovnicească şi împedicând dezvoltarea pe plan material a mănăstirii.
În anul 2005 cu binecuvântarea ÎPS Vladimir, Mitropolitul Chişinăului şi al Întregii Moldove mănăstirea Călineşti este reorganizată. Monahii au plecat la alte mănăstiri iar aici au fost aduse maici. Monahia Anastasia Verdeş este numită în calitate de stareţă şi egumenul Bartolomeu Puitârziu în calitate de duhovnic.
Din acest moment starea atât duhovnicească cât şi cea materială a mănăstirii începe să dea roade. Mai întâi au reuşit să îndepărteze implicarea în treburile interne ale mănăstirii a doamnei Nina Moţpan. Lucrările de renovare au început cu corpul de chilii apoi cu biserica „Maica Domnului cu 7 săgeţi”, în interiorul căreia a o fost amplasat un nou iconostats precum şi mai multe icoane mari. În anul 2008 a fost sfinţită noua biserică cu hramul „Sf. Apostol Bartolomeu”. Din anul 2007 mănăstirea se supune Episcopiei de Bălţi şi Făleşti condusă de către PS Marchel, care a vizitat mănăstirea în numeroase rânduri apreciind munca conducerii mănăstirii prin unele distincţii bisericeşti. La mănăstire a fost adusă o raclă cu mai multe părticele de moaşte de Sfinţi din Rusia, Grecia, Ucraina şi România. Au fost confecţionate clopote pentru mănăstire.
În prezent lucrările de renovare continuă iar construcţia bisericii „Adormirea Maicii Domnului” încă prezintă o prioritate pentru conducerea mănăstirii.
Persoanele care doresc să ajute construcţia acestei biserici precum şi a altor lucrări din cadrul mănăstirii o pot face la următoarele rechizite bancare:
Banca beneficiară: BC Moldova – Agroinbanc S.A filiala Făleşti
c/c 2251975801
Cod fiscal: 741988

Dumnezeu să vă rasplăteasca faptele bune!

Pentru informatii detaliate accesati situl manastirii Calinesti:  www.manastireacalinesti.wordpress.com

Reclame

2 răspunsuri

  1. toate sau facut datorita parintelui Bartolomeu, este un ostas a lui Hristos cu adevarat bravo. Asa so tii parinte

  2. Eu sint o locuitoare a satului Calinest. La 11 ani eu nu stiam ca exista acesta Manastire pina cind au inceput problemele in familie.
    Eu din cauza problemelor familiale am ramas victima bolii Epilepsie cunoscuta in popor sub denumirea de „boala neagra”. A fost un soc pentru mine cind am aflat ca am aceasta boala. Cind a inceput a se afla ca am aceasata boala toata lumea a inceput sa ma evite ca si cum eram un nimeni in aceasta viata era foarte dureros pentru un copil sa se stie bolnava de asa boala. Asa ca mama nu reusea sa faca fata la o asa situatie in care eu eram din cauza grijilor mama s-a imbolnavit de cancer. In prezent eu am 20 de ani si ma simt responsabila de boala ei . NOI SINTEM 4 COPII LA PARINTI . In prezent parintii mei sint divortati si toata vina cade pe mine. Asa ca acum 8 ani cind am fost prima data la aceasta manastire am simtit nevoia sa fiu mai retrasa decit eram de obicei. Am stat la manastire in 2002 de 2 ori pe an ma intelegeam bine cu acele doua MAICI ale manastirii in acel timp erau doar duoa maici si ele erau singurul sprijin al manastirii. Ca copil eu nu intelegeam ca lor le era foarte greu foarte putina lume stia ca este deschisa asa manastire. Cu aceasta boala am inceput a ma duce la multe manastiri printre care am fost si in strainatate. Cind am revenit la aceasta Manastire am ramas socata cit de mult se schimbase manastirea. Am fost la citeva slujbe si am simtit cit de puternica este in rugaciune. Manastirea are nevoie de ajutor financiar asa ca este si rugamintea mea pentru toate persoanele care vor citi acest comentariu ca cu cit va ajuta inima face-ti donatii acestei manastiri si Domnul sa va ajute.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: